luni, 19 octombrie 2009

Ciorba de perisoare de peste

     Pestele este un aliment din care poti pregati o mare diversitate de mancaruri. In general pentru ciorbe oamenii cauta sa foloseasca peste fara oase, dar putem folosi foarte usor si pestele cu oase. Cum? Va  spun acum prin intermediul acestei retete.
      Vom folosi:
 300 g peste (preferabil un amestec din 2 specii)
 50 g orez
150 g morcovi
100 g patrunjel radacina
100 g telina radacina
1 ardei gras
2 cepe mari (150-200 g)
200 g rosii
50 g bulion
50 g pesmet
4 fire leustean
4 fire patrunjel (verdeata)
4 linguri de ulei   
 sare si piper     
     
          Punem 4 litri de apa la fiert cu un praf de sare si 4 linguri de ulei. Pana fierbe apa curatam zarzavatul, il spalam bine sub jet de apa, tocam ceapa si ardeiul marunt, apoi tocam morcovul, patrunjelul radacina si telina. Punem deoparte jumatate de ceapa, pentru perisoare. Cand fierbe apa, punem ceapa si ardeiul la fiert. Dupa 10 minute adaugam morcovii, telina, si patrunjelul radacina. Cat timp fierbe zarzavatul, tocam carnea de peste de 2 ori la masina, dam si jumatatea de ceapa odata cu pestele. Orezul trebuie fiert vreo 2 minute, si racit inainte de al adauga peste peste.
     La compozitia obtinuta din peste tocat, ceapa tocata, orez semifiert adaugam putina sare si putin piper (se gusta). In functie de cat de subtire este compozitia adaugam pesmet. Trebuie sa obtinem o pasta din care sa formam bilute mici cat o nuca. Nu formati perisoarele pana nu incercati compozitia.
     Taiem rosiile cubulete mici si le punem la fiert, iar dupa 5 minute incercam o perisoara. Bagam o perisoara in oala si asteptam sa se ridice. Daca nu se ridica, sau este desfacuta inseamna ca trebuie sa mai punem  pesmet in compozitia de perisoare. Formam apoi perisoarele, iar cand le-am terminat de invartit pe toate, punem una cate una in oala la fiert. Cand incep sa se ridice se adauga bulionul si verdeata tocata marunt. Se lasa sa dea un clocot, se verifica perisoarele sa fie fierte, se potriveste de sare si se da de pe foc.
   Se poate servi cu smantana sau se poate acri.
  
           Pofta buna!

duminică, 18 octombrie 2009

Toba

     Incep pregatirile pentru sarbatorile de Craciun. Trebuie sa taiem porcul, dar ce facem apoi cu toate maruntaiele? Putem sa pregatim pentru inceput vestita si delicioasa toba.
   Avem nevoie de:
  • stomac de porc
  • 1 kg maruntaie de porc (rinichi, ficat, splina, limba, buze)
  • 1 capatana de porc
  • 200 g carne de la gusa
  • 2 urechi de porc
  • 150 g soric
  • condimente (sare, piper, ienibahar, coriandru, usturoi pisat, foi de dafin) 
        Stomacul porcului se spala bine, se freaca  bine cu malai si se clateste in mai multe ape. Se pregatesc bucati de carne de la gusa, buzele, urechile bine spalate, soriciul, limba, inima, rinichii spalati si curatati de pielitele din interior si capul spart in doua bucati. Toate aceste ingrediente se pun la fiert  cu foi de dafin si sare. Trebuie sa fim atenti sa adunam spuma care se formeaza la fierbere. Se fierb doar pe jumatate, cat sa intre furculita usor in organele fierte.
       Cand sunt fierte se scot sa se raceasca, se alege carnea de la cap, restul bucatilor se vor taia felii subtiri lungi. Se pregateste intr-un vas, un amestec din 2 cani de supa (zeama in care au fiert maruntaiele) si condimente, amestecate bine, apoi se adauga maruntaiele gata maruntite. Dupa ce au fost bine amestecate, se baga in lungul stomacului. Se coase stomacul in toate locurile unde este desfacut, iar inainte de a face ultima cusatura se mai adauga putina zeama (restul  de zeama cu condimente), apoi se coase si se da in clocot in zeama in care au fiert maruntaiele, la foc potrivit aproximativ 60 de minute. Dupa ce a fiert, se lasa putin la racit, apoi se scoate toba din zeama si se aseaza pe un fund de lemn. Peste ea se aseaza un alt fund cu o greutate deasupra, nu prea mare, doar cat sa turteasca putin toba. Se lasa asa vreo 30 de minute, dupa care se ia greutatea de pe ea si se lasa la racit. Dupa aceea pastreaza la frigider.
        
                                                                     Pofta buna!

    Zacusca de peste

          A-ti prins mai mult peste si nu stiti ce sa mai faceti cu el? Este foarte simplu. Urmand reteta mea veti putea pregati o zacusca de peste, cu care sa va faceti pofta si atunci cand nu veti prinde peste.
        Avem nevoie de:
    •  2,5 kg peste (fileuri)
    •  1,5 kg ceapa
    •  1 kg morcovi
    •  1 kg gogosari copti
    •  400 g bulion de rosii
    •  400 ml ulei
    •  Sare si piper
         Se fierb fileurile de peste timp 15 minute, cand este gata scoatem fileurile fara sa aruncam zeama, apoi dam carnea prin masina de tocat. Tot  prin masina de tocat dam si ceapa care apoi o calim (prajim)  in 400 ml ulei, se adauga  morcovul dat la razatoarea mica, se stinge cu supa de la peste (apa in care a fiert pestele, dar nu toata), si se lasa sa fiarba pana este morcovul gata. Se adauga apoi gogosarii copti dati prin masina de tocat  si carnea de peste, iar sare si piper se adauga dupa gust. Se fierbe pana iese uleiul deasupra. Se completeaza cu bulionul si se mai fierb 15 minute.
        Se pune in borcane, de preferat borcane cu filet, se inchid bine si se pun la fiert 30 de minute intr-o oala cu apa. Nu uitati sa puneti o carpa sau un prosop pe fundul oalei, si fierbeti la foc potrivit.
         
                                                                             Pofta buna !

    joi, 15 octombrie 2009

    Cartofi umpluti

       Sunt zile in care poate nu ai  chef de stat prea mult timp in bucatarie, sau poate nu ai timp.  Iata o reteta care nu necesita foarte mult timp, este  foarte buna pentru vegetarieni si pentru persoanele care tin post. Sa vedem ce ne trebuie:
    •     8 cartofi potriviti
    •     3-4 rosii decojite
    •     1 jumatate de varza
    •     3-4 linguri ulei masline
    •     1 morcov
    •     1 patrunjel radacina
    •      frunze de patrunjel
    •      sare si piper 
                Spalati  cartofii pentru ai pune la fiert, in coaja, timp de 20 minute. Intre timp curatati si spalati varza, o tocati,  apoi curatati morcovii si patrunjelul radacina, le dati la razatoarea mare dupa care se calesc in uleiul incins. Cand s-a inmuiat varza se adauga rosiile decojite si taiate marunt si se lasa la fiert pana scade sosul.
      Cand sunt cartofii fierti se scot din apa, se curata cat sunt calzi si se golesc de miez. Se paseaza miezul care se amesteca bine cu legumele calite, se adauga sare si piper. Cu compozitia obtinuta se umplu cartofii. Se aseaza cartofii intr-o tava si se adauga apa (pentru a nu se lipi cartofii de tava) si o lingura de ulei. Se baga tava la cuptor pentru 30 de minute.Se pot servi cu o salata de legume, cartofii sa fie desigur calzi.
         Pofta buna!

    Ciocolata de casa

         Cred ca nu sunt singura care isi aduce aminte de ciocolata facuta in casa. Am incercat toate tipurile de ciocolata din comert, insa nici una nu are acel gust desavarsit de ciocolata. Bunica mea, de cate ori mergeam la ea, ne pregatea o surpriza dulce. Ciocolata era preferata mea. La randul meu am invatat si eu reteta. Haideti sa ne aducem aminte de copilarie.
         Ne trebuie:
    • 350 g zahar
    • 250 g lapte
    • 200 g unt
    • 100 ml apa
    • 50 g cacao
    • esente :rom, migdale ( dupa preferinte)
            Preparare: 
           Amestecam laptele praf cu cacaua, dar fara sa se formeze "cocoloase" . Adaugam untul taiat cubulete si esenta. Apa si zaharul se pun pe foc si se lasa sa fiarba, sa devina sirop. Acesta il turnam peste amestecul cu cacao. Amestecam totul rapid sa se obtina o compozitie omogena, care o turnam intr-o tava unsa cu putin unt inainte. Nivelam compozitia din tava  si dam tava la rece pentru 4 ore. Se serveste taiata dupa preferinte.
        !!! Sfat: Dupa gust, in ciocolata de casa putem adauga nuci, alune, stafide.
                            
                               Pofta buna!!!

    Vinete umplute cu paste fainoase

          Pentru un fel de mancare gustoasa vegetariana, puteti incerca aceasta reteta. La aceasta reteta este foarte important sa umblati delicat cu vinetele, in special cand scoateti miezul vinetelor.
        Avem nevoie de:
    • 4 vinete potrivite
    • 4 linguri ulei de masline
    • 1 ceapa, taiata marunt
    • 1-2 catei de usturoi, tocat marunt
    • 400 g rosii in bulion, decojite si tocate
    • 4 lingurite patrunjel tocat
    • 200 g paste fainoase (de preferat cuscus)
    • 2 linguri de cascaval ras
    • sare si piper
       
           Se spala vinetele si se usuca, se taie capetele de sus ale vinetelor plus o feliuta in plus (pentru capac). Cu o lingurita sau un cutitas se scobesc vinetele, iar miezul scos se taie cubulete. Se sareaza putin interiorul vinetelor si se aseaza  intr-o tava dupa care se baga in cuptorul preincalzit (180 grade C) pentru 25 de minute.
          Intr-o tigaie se incing 2 linguri ulei de masline si se calesc ceapa si usturoiul, fara sa se rumeneasca. Adaugati cubuletele de vinete, sare si piper, apoi caliti pana se rumeneste putin. Adaugati rosiile taiate cubulete si fierbeti pentru inca 10 minute, amestecand din cand in cand cu lingura de lemn.
        Scoateti vinetele din cuptor. Scobiti din nou vinetele de miez, miezul amestecandu-l cu sosul din tigaie. Se condimenteaza dupa gust, se ia de pe foc si se adauga patrunjelul tocat. Fierbeti pastele in apa cu sare,  aproximativ 1 litru de apa.
        Cand au fiert pastele, le scurgeti si le amestecati cu sosul de vinete si cascaval ras. Umpleti vinetele cu amestecul obtinut si puneti capace feliile subtiri de vinete taiate anterior, pentru a nu se arde compozitia din vinete.
        Se aseaza vinetele intr-o tava unsa inainte cu ulei de masline si se  baga in cuptorul preincalzit (200 grade C)  timp de 10 minute. Capacele vinetelor pot fi date deoparte inainte de servire.
        Puteti sa adaugati  pe deasupra o lingura de smantana, asta daca nu tineti post.
               Pofta buna!

    Orez cu legume

           Este foarte important sa stim ce mancam  in periada postului. Aceasta combinatie de legume proaspete si orez fac o masa principala deosebit de gustoasa si sanatoasa.
       Ingrediente:
    • 1 ceapa taiata solzisori
    • 1 catel de usturoi tocat marunt
    • 1 telina mica tocata
    • 4 lingurite patrunjel tocat
    • 4 lingurite ulei de masline
    • 2 dovlecei decojiti si taiati cuburi
    • 100 g fasole proaspata boabe
    • 100 g mazare proaspata
    • 2 rosii coapte, decojite si tocate
    • 250 g orez Risotto
    • Sare si piper
     
           Cum procedam:  amestecam ceapa tocata cu usturoiul, telina si patrunjelul tocat. Se incing 3 lingurite de ulei intr-o tigaie si se adauga amestecul de ceapa, usturoi, telina si patrunjel si dovleceii taiati. Se calesc timp de cateva minute, dar trebuie sa avem grija sa nu se rumeneasca (sa nu prinda culoarea maro). Se adauga fasolea si mazarea, se lasa cateva minute sa se amestece cu aromele celorlalte legume, amestecand in acest timp cu o lingura de lemn. Dupa aproximativ 5 minute se adauga rosiile, sarea si piperul. Se acopera vasul in care gatiti si se mai tine pe foc (potrivit) timp de 15 minute, amestecand din cand in cand.
          Intre timp punem o oala cu apa cu un  praf de sare la fiert, pentru a fierbe orezul timp de 10 minute, dupa care scurgem orezul fiert. Amestecam  bine orezul cu legumele gata fierte. Se adauga restul uleiului, se amesteca si se rastoarna totul intr-o tava, se uniformizeaza, se acopera cu o folie de aluminiu si se coace in cuptorul preincalzit (180 grade C) timp de aproximativ 10 minute. Se serveste calda.
         Pofta buna!
      

    marți, 13 octombrie 2009

    Prajitura cu visine

            In sezonul cald ar trebui sa consumam cat mai multe fructe. Cele mai bune si mai sanatoase deserturi sunt cele cu fructe. Aceasta prajitrura este foarte usor de facut, foarte satioasa si foarte buna.

         Ingrediente:
    • 5 oua
    • 200 g zahar
    • 100 ml ulei
    • 1 praf sare
    • 100 g nuci macinate
    • 1/2 praf de copt
    • 1 esenta de rom
    • faina cat cuprinde
    • visine fara samburi (proaspete sau din visinata)
           Se separa albusurile, separat se freaca galbenusurile cu uleiul, la amestecul obtinut se adauga esenta de rom. Albusurile se freaca spuma cu un praf de sare si zaharul adaugat treptat, apoi se amesteca cele doua compozitii, se pune praful de copt stins cu otet. Se incorporeaza faina si nucile pana la consistenta, se toarna in tava mica de la aragaz si se orneaza cu visine pe deasupra. Trebuie sa stea la cuptor aproximativ 45'- 60' la foc potrivit. Cand o scoateti din cuptor o puteti taia portii si pudra cu zahar tos.
        Pofta buna!

    Peste la cuptor cu patrunjel

            Oare de cate ori stam in bucatarie si nu stim ce sa mai gatim? Ce puteti prepara rapid cand veniti de la servici? Acesta este un preparat care nu cere foarte multe si nici foarte mult timp.
        
           Ingrediente:
    • 600 g fileuri de peste alb (de preferat salau
    • 3 cepe
    • 3 catei de usturoi
    • 300 g rosii
    • 1 legatura patrunjel
    • 5 linguri ulei
    • 1 lingura mustar
    • 100 ml vin alb

          Se incing 3 linguri de ulei, se caleste ceapa si usturoiul taiate solzisori. Se adauga rosiile taiate marunt, sare si piper sa fiarba 5 minute dupa care se pun intr-un vas care nu lipeste. Se condimenteaza pestele. Se face un amestec (nefiert) din patrunjel tocat, 1 lingura de mustar si vin alb, cu care se unge pestele care este asezat intr-un vas peste care se adauga restul de sos, apoi se da la cuptor pentru 30 minute. Se serveste cald si daca tot aveti sticla de vin inceputa puteti servi si un pahar de vin.

          Pofta buna!

    Tocanita de peste

      Este foarte important sa nu pierdem foarte mult timp cu pregatirea mancarurilor. In primul rand alimentele nu trebuie sa fiarba foarte mult. Trebuie sa tinem cont ca prin fierbere exagerata se distrug multe vitamine. Tinand cont de toate acestea, haideti sa preparam totusi ceva de mancare...          
           Ingrediente:

    • 1 legatura de patrunjel
    • 2 catei de usturoi 
    • 50 ml de vin alb
    • 1 kg peste ( de preferat somn sau salau) 
    • 500 g rosii in bulion
    • 4 lingurite ulei de masline
    • 4 felii de paine 
    • Sare si piper (dupa gust)


          Tocam patrunjelul si usturoiul marunt si le amestecam. Taiem pestele cubulete, il aseazam pe o farfurie si  presaram amestecul de patrunjel si usturoi peste peste. Adaugam un praf de sare, apoi amestecam si cu 2 lingurite de ulei de masline. Dam totul la la frigider, pentru cel putin 1 ora, daca se poate chiar 1 ora si jumatate.
        Intre timp pasam rosiile si le punem intr-o sita, la scurs.
        Asezam bucatelele de peste cu tot cu sos intr-o tava, si turnam pasta de rosii peste ele. Adaugam restul de ulei si 100 ml apa amestecata cu vinul si un varf de lingurita de sare.
        Bagam tava in cuptor dat la flacara mare, timp de 10 minute, apoi reduceti flacara la jumatate si lasam inca 5 minute, sau pana este pestele facut.  Lasam amestecul să se odihnească în cuptor timp de încă 3 minute. Se serveste imediat. calda.
         Aceasta tocanita poate fi preparata si in cuptorul cu microunde, dar trebuie tinut cont de timpul de coacere. Reduceti timpul la jumatate fata de cel pentru cuptorul de la aragaz.

              Pofta buna !

    Ciorba de somn

    Printre bucuriile culinare pe care le ofera Delta Dunarii se afla si aceasta ciorbita de somn

    Pentru aceasta ciorbita ne trebuie:
    • 1 kg peste fileu (fara sira spinarii)
    • 3 l apa
    • 150 g morcovi
    • 200 g albitura (patrunjel radacina si telina)
    • 200 g cartofi
    • 200 g ceapa
    • 100 g ardei gras
    • 100 ml ulei
    • 200 g rosii
    • 5 fire de leustean
    • 5 fire de patrunjel verdeata
    • Otet si sare dupa gust

           Pestele se curata de intestine, se spala bine si se taie in asa fel incat sa scoatem sira spinarii, pentru a putea taia carnea cubulete. Pana fierbe apa, se spala zarzavatul si se toaca marunt. Cand fierbe apa se pune ceapa la fiert in apa cu sare si ulei, apoi se adauga morcovul, albitura si ardeiul. Se pregatesc rosiile taiate cubulete la fel ca si cartofii. Cand zarzavatul este aproape fiert se adauga cartofii. Dupa 10’ se aduga pestele si rosiile continuand fierberea cca 15 minute. Se aduga verdeata taiata marunt.
        O puteti drege daca doriti cu o lingura de smantana

              Pofta buna!

    Pasta de peste

          Ne dorim cateodata sa mancam peste de dimineata pana seara, in orice anotimp, in orice perioada. Putem sa facem asta, nu trebuie decat sa ne pregatim din timp. Astfel ne putem delecta cu gustul de peste indiferent de perioada. Chiar si la micul dejun
          Ingrediente:
      • 5 kg peste
      • 2 kg ceapa
      • 0.6 litri ulei

    Cum procedam:
          Se curata si se spala pestele, dupa ce s-a scurs de apa se scoate sira spinarii, apoi se fierbe carnea 15 minute. Pana se raceste pestele se pregateste ceapa care se da prin masina de tocat si se caleste in 0,5 l ulei. Dupa ce s-a racit carnea se da si aceasta prin masina de tocat, pasta obtinuta adaugandu-se peste ceapa calita impreuna cu restul uleiului (100ml). Se fierbe timp de 60’, se pune in borcane, se capseaza si se sterlizeaza o ora, iar a doua zi inca o ora.
         Aceasta pasta de peste se poate servi si la micul dejun, daca amestecati 2 liguri pasta cu o lingurita unt, rezultatul este un pateu foarte fin si foarte delicios.

               Pofta buna!

    Stiuca umpluta

        In Delta Dunarii stiuca este o specie de peste foarte cautata in primul rand pentru icre dar si pentru carnea alba si foarte slaba. Stiuca umpluta este o specialitate gastronomica ce poate fi  pregatita pentru mese festive, o specialitate cu care iti poti impresiona invitatii. 

      Ingrediente:
    •  1 stiuca de aprox. 2 kg
    •  1 ceapa mare (150 g )
    •  5 catei de usturoi  
    • 100 ml ulei
    • 100 ml vin alb
    • 200 g de paine inmuiata in lapte
    •  3 oua
    •  1 legatura de patrunjel
    •  Sare si piper (dupa gust)


    Se pregateste stiuca, adica sa fie curatata de solzi, si scoase matele pe la gatul stiucii pentru a nu fi taiata pe burta (asa nu mai trebuie cusuta) si se scoate pielea cu grija de la cap spre coada, avand grija sa nu separam capul de corpul pestelui , asa cum spun romanii se “ beleste” stiuca. Se dezoseaza carnea, dupa care se da prin masina de tocat impreuna cu miezul de paine (stors bine inainte), ceapa, usturoiul si verdeata.
    In compozitia obtinuta se adauga ouale, condimentele si 50 ml. ulei. Se amesteca bine si cu compozitia obtinuta se umple pielea stiucii.
    Intr-o tava unsa bine cu ulei, se aseaza stiuca sa stea dreapta, se toarna putin vin alb (100 ml ) si se da la cuptor la foc potrivit aproximativ 60’. Trebuie urmarit in acest timp sa fie in permanenta sos (vin sau apa) in tava pentru a nu se arde. Este gata in momentul in care stiuca s-a intarit iar piele este foarte putin rumena (putin galbioara).
        Se poate servi simpla (rece) ca aperitiv cu lamaie sau calda in combinatie cu un amestec de legume facute sote (calite in unt).

    • Daca doriti ca stiuca sa para mai fioroasa bagati-i in gura o portocala sau un mar, asa va ramane cu gura larg deschisa.

         Pofta buna!